Povesti din sipet

Incerc uneori sa fac exercitii de memorie si, scormonind printre amintiri, sa redescopar imagini, priviri, culori, mesaje si momente de la inceputurile Sipetului. Pentru ca noi suntem altfel, fiecare numar de telefon, imediat dupa prima convorbire devine un nume. Numele care va ramane in memoria noastra (si nu doar in cea a telefonului) mereu, inca din acel moment. Numele care va avea in curand chip si poveste. Povestea unui nou prieten al Sipetului de sidef. Primele rochite au fost ale fetelor noastre, verde si albastra, desigur, ca ochii lor. Apoi au inceput sa plece Printesele Stanjenel. Ioanei i-am daruit-o pe prima. Apoi am facut alt dar, altei Ioana.

Miercuri. 11.11. O alta zi nebuna in care nu reusesc sa termin tot ceea ce am de facut. Si totusi, am fugit la pranz sa-mi imbratisez fetele la iesirea de la scoala. Thea avea ochisorii plini de lacrimi si de mandrie . Nu intelegea cum de am venit doar pentru a le spune ca le iubesc si pentru a le strange in brate. M-am intors la birou. Am fugit la 16.40 sa iau flori, apoi sa le iau de la cursurile de engleza, intai pe una, apoi pe cealalta. Am ajuns acasa, am aranjat buchetele si coditele si am fugit catre Sala Radio. Asteptam ziua aceasta, Dan Mihai Goia imi este foarte drag si a fost o zi foarte importanta pentru dansul. Si pentru noi. Eram tare curioasa sa vad daca rezista mai mult de 2 ore la un concert (destul de greu pentru 6 si 9 ani). Au rezistat o ora… rezonabil. Apoi, au inceput sa aiba „probleme”. Toaleta, sete, somn (Anna a si atipit un pic), foame, iar somn.