Monthly Archives: Octombrie 2018

S-a-ntamplat intr-o zi obisnuita, in care o noua rochita in culori adorabile, astepta sa poarte-un nume. Si cum Sipet de sidef e o poveste, asteptam cu sufletul la gura, privind rochita odihnindu-se cuminte pe umeras, sa aflam continuarea acestei noi pagini. Pentru ca trebuia sa dam sfoara-n tara ca a aparut, am chemat-o pe una dintre micile noastre muze, sa o insufleteasca si…sa ne inspire. Dar pentru ca absolut toate se intampla firesc la noi si pentru ca nu vrem sa ne incadram in niciun tipar, totu-i o joaca. Inclusiv sedintele foto, in care nimic nu este regizat. Iar cand este vorba despre rochitele pentru joaca de-a printesele, accesoriile sunt nenumarate. Sau deloc. Pentru ca o fetita are nevoie doar de imaginatie si de libertate, sa deseneze povesti. Desculta, isi iubeste condurii. Cu doua codite, e mandra de tiara ei.

Fiecare poveste incepe cu „A fost odata…”. In cazul nostru, povestile fiecarei zile incep cu un apel telefonic. Cu o voce. Sau cu cateva cuvinte, mereu altele, ordonate in mesaje calde si prietenoase. Unele fetite stiu exact, ce rochita lipseste din tabloul pe care si-l imagineaza. Flavia este una dintre ele. Aflandu-i varsta, mi-am imaginat-o inca dinainte de a o vedea, delicata, senina si cu par de soare. Pentru ca am gandit aceasta combinatie de culori pentru un anumit profil de fetita si, cu mici exceptii, la fel adorabile, destinatarele Fetitei cu Perla sunt cele din gandurile mele. Am primit intr-o seara 3 fotografii. Si mesajul pentru concurs. Inainte sa citesc mesajul, mi-au dat lacrimile vazand fotografiile copilei pe care mi-o imaginasem, minunat realizate. „La granita dintre copilarie si adolescenta se afla rochita din Sipet de sidef.

2016. Thea a implinit 10 ani. Noi suntem ceva mai intelepti si impreuna am aniversat 11. Anna, spre finalul lui, a trecut intr-o noua etapa, dupa implinirea celor 7 ani…de-acasa. 3 ani de Sipet de sidef. Un an in care fetele au crescut frumos si armonios, nu au avut nevoie de medicamente prea multe, cu exceptia siropelelor diverse (din cand in cand) si a apei de mare, iar adultii din jurul lor, noi si bunicii, scartaind pe alocuri, am facut fata multiplelor provocari. Un an in care am revazut prieteni vechi si am cunoscut oameni frumosi. Si in care am ales sa fim un pic mai selectivi, in alegerea celor cu care merita sa-ti petreci timpul liber (atat de pretios) si nu doar.

Incerc uneori sa fac exercitii de memorie si, scormonind printre amintiri, sa redescopar imagini, priviri, culori, mesaje si momente de la inceputurile Sipetului. Pentru ca noi suntem altfel, fiecare numar de telefon, imediat dupa prima convorbire devine un nume. Numele care va ramane in memoria noastra (si nu doar in cea a telefonului) mereu, inca din acel moment. Numele care va avea in curand chip si poveste. Povestea unui nou prieten al Sipetului de sidef. Primele rochite au fost ale fetelor noastre, verde si albastra, desigur, ca ochii lor. Apoi au inceput sa plece Printesele Stanjenel. Ioanei i-am daruit-o pe prima. Apoi am facut alt dar, altei Ioana.

Miercuri. 11.11. O alta zi nebuna in care nu reusesc sa termin tot ceea ce am de facut. Si totusi, am fugit la pranz sa-mi imbratisez fetele la iesirea de la scoala. Thea avea ochisorii plini de lacrimi si de mandrie . Nu intelegea cum de am venit doar pentru a le spune ca le iubesc si pentru a le strange in brate. M-am intors la birou. Am fugit la 16.40 sa iau flori, apoi sa le iau de la cursurile de engleza, intai pe una, apoi pe cealalta. Am ajuns acasa, am aranjat buchetele si coditele si am fugit catre Sala Radio. Asteptam ziua aceasta, Dan Mihai Goia imi este foarte drag si a fost o zi foarte importanta pentru dansul. Si pentru noi. Eram tare curioasa sa vad daca rezista mai mult de 2 ore la un concert (destul de greu pentru 6 si 9 ani). Au rezistat o ora… rezonabil. Apoi, au inceput sa aiba „probleme”. Toaleta, sete, somn (Anna a si atipit un pic), foame, iar somn.