Ce suntem

Ne este dat sa cunoastem multe persoane intr-o viata. Si prea putini oameni. Prea ocupati cu probleme, preocupati de propria persoana, extrem de atenti sa salvam aparente, sa ne construim CV-uri, sa fim prezenti la evenimente cu staif, sa avem mii de like-uri si sa fim tag-uiti, sa ne imbracam intr-un fel si sa ne facem poze naucitoare, sa ne dam check-in in locatii de 5 stele, unde ne intalnim cu amicii la spa, pranz sau cina, sa fugim de la serviciu dupa copii, sa-i luam de la after school, sa-i ducem la balet, germana, pictura , origami, sa mergem la sala si sa ne numaram zilnic caloriile sau, dimpotriva, sa picam intr-o crunta si intunecata blazare, fara sa mai vedem vreo luminita la capatul tunelului, uitam de lucrurile cu adevarat importante.

Apelul vostru a fost primul, dupa rasaritul soarelui, ca in fiecare zi de 22 mai (si nu doar, ca nu mai sunt doar eu!) dar o pregateam pe Anna pentru scoala, deci n-am raspuns. Apoi, au inceput sa ma felicite prietenii. Ca de obicei, am amanat sa va sun, asa cum fac mereu, parca stiind ca intelegeti, ca iertati, ca aveti rabdare, ca veti raspunde grabnic, atunci cand imi voi face timp. Pentru ca va stiu acolo. Pentru ca va cred vesnici. Si nu sunteti, incep sa simt asta, varsta mea are de doi ani…un alt prefix. Dar toate urarile pe care le-am primit de ziua mea, toata gandurile, vi se datoreaza, in cea mai mare masura. Sunt ceea ce sunt, pentru ca voi m-ati ajutat sa devin astfel.