1. O zi de vacanta, nimic special

    De la inaltimea celor cativa ani, lucrurile arata diferit. Sunt simple. Orice situatie are o rezolvare fireasca. Cum ar fi sa ne aplecam un pic sau sa stam pe vine si sa incercam sa ne privim propria viata din perspectiva unui copil? Cate am schimba? Cum am evalua ceea ce ni se intampla? Daca noi, adultii am face asta, poate ca am avea sansa sa ne purtam firesc unii cu altii, sa desenam frumos amintirea unor clipe, sa impartim un derdelus, o sanie, bucuriile unei zile si un platou cu prajituri. Fie, poate ne-am spala pe maini inainte. :)
    Afla mai multe »
  2. La multi ani, Romania!

    Cum sa-mi spuna "La multi ani!", cei care nu ma aud cum plang?! Cei care nu ma vad, incovoiata de durere, impovarata de griji si incoltita din toate partile?! Cei care nu ma vad mutilata, tremurand din toate incheieturile, tot mai vlaguita si mai intunecata?! Cum sa ma felicite, cei care au uitat gustul roadelor mele, rostul obiceiurilor mele, talcul povestirilor mele, parfumul campiilor mele, fosnetul lanurilor mele, muzica izvoarelor mele, stralucirea cerului meu, dulceata doinelor mele, rugaciunile mamelor mele?! Cei care au uitat magia Craciunului si emotia sarbatorilor de Paste, cu bucate romanesti si strabunii inlacrimati in tinda? Ce urari imi pot face, cei care au uitat cum este sa alergi prin ploaie sau sa te intinzi in iarba si sa-l simti pe Dumnezeu?! Sau...ca Dumnezeu e in toate?!
    Afla mai multe »
  3. Un simplu mesaj de multumire

    M-au coplesit sotul meu si fetele, fiecare in felul lui adorabil. Si unic. S-a lucrat ore-n in sir la mesaje, in camera alba de la mansarda si s-a susotit indelung. Primii au fost Viorica si bujorii ei, mama (care mi-a transmis si urarile primite de ea pentru mine!), sora mea si dragii ei, tata, Imelda mea atenta la toate, Rox cea zapacita (cu tot cu singurul presedinte fain pe care-l cunosc!). Adriana mea draga, Ralu, Aura, Miha si Cata, echipa mea. Draga mea invatatoare, ca in fiecare an, familia minunata a dirigului meu din liceu, profesorii mei, unii personal, altii, prin copiii lor (cu care-s „conectata” inca). Prietenele din copilarie, alaturi de care am facut toate traznaile posibile (pentru care fetele ma invidiaza!), colegele din generala, din liceu si din facultate.
    Afla mai multe »
  4. Intre ani…

    2016. Thea a implinit 10 ani. Noi suntem ceva mai intelepti si impreuna am aniversat 11. Anna, spre finalul lui, a trecut intr-o noua etapa, dupa implinirea celor 7 ani…de-acasa. 3 ani de Sipet de sidef. Un an in care fetele au crescut frumos si armonios, nu au avut nevoie de medicamente prea multe, cu exceptia siropelelor diverse (din cand in cand) si a apei de mare, iar adultii din jurul lor, noi si bunicii, scartaind pe alocuri, am facut fata multiplelor provocari. Un an in care am revazut prieteni vechi si am cunoscut oameni frumosi. Si in care am ales sa fim un pic mai selectivi, in alegerea celor cu care merita sa-ti petreci timpul liber (atat de pretios) si nu doar.
    Afla mai multe »
  5. O zi oarecare de marti

    E deja 7.25. Marti, 13 (lucruri de facut pana la ora 12). Anna este deja in patul nostru, adusa de tati, respectand ritualul de dimineata. Isi bea sucul de portocale, apoi devine din nou una cu perna. O iau in brate si ma bucur de caldura si de parfumul ei, fericita ca ma mai pot amagi cu inca 5 minute de somn. Cele mai pretioase! Speram ca voi putea sa reiau ultimul vis. Cred ca era despre vacanta si purtam haine de vara, nici nu mi-am dat seama cum l-am pierdut, incercand sa ma agat de fiecare secunda petrecuta langa puiul adormit. Ma ridic fara chef si rostesc o parola care nu da gres, amintindu-i Annei ca ar fi bine sa nu intarzie (iar!) la scoala! Daca e stresata de ceva, asta e!
    Afla mai multe »
  6. Despre voi, despre noi…

    Incerc uneori sa fac exercitii de memorie si, scormonind printre amintiri, sa redescopar imagini, priviri, culori, mesaje si momente de la inceputurile Sipetului. Pentru ca noi suntem altfel, fiecare numar de telefon, imediat dupa prima convorbire devine un nume. Numele care va ramane in memoria noastra (si nu doar in cea a telefonului) mereu, inca din acel moment. Numele care va avea in curand chip si poveste. Povestea unui nou prieten al Sipetului de sidef. Primele rochite au fost ale fetelor noastre, verde si albastra, desigur, ca ochii lor. Apoi au inceput sa plece Printesele Stanjenel. Ioanei i-am daruit-o pe prima. Apoi am facut alt dar, altei Ioana.
    Afla mai multe »
  7. Ganduri amestecate

    Miercuri. 11.11. O alta zi nebuna in care nu reusesc sa termin tot ceea ce am de facut. Si totusi, am fugit la pranz sa-mi imbratisez fetele la iesirea de la scoala. Thea avea ochisorii plini de lacrimi si de mandrie . Nu intelegea cum de am venit doar pentru a le spune ca le iubesc si pentru a le strange in brate. M-am intors la birou. Am fugit la 16.40 sa iau flori, apoi sa le iau de la cursurile de engleza, intai pe una, apoi pe cealalta. Am ajuns acasa, am aranjat buchetele si coditele si am fugit catre Sala Radio. Asteptam ziua aceasta, Dan Mihai Goia imi este foarte drag si a fost o zi foarte importanta pentru dansul. Si pentru noi. Eram tare curioasa sa vad daca rezista mai mult de 2 ore la un concert (destul de greu pentru 6 si 9 ani). Au rezistat o ora… rezonabil. Apoi, au inceput sa aiba „probleme”. Toaleta, sete, somn (Anna a si atipit un pic), foame, iar somn.
    Afla mai multe »
Inchide