1. Din dragoste pentru fetitele noastre

    Imi amintesc cu mare nostalgie momentele artistice puse in scena in copilarie de mine si de sora mea si indarjirea cu care „lucram” sa ne facem costume perfecte. Mai intai apelam la dulapul plin de „comori” al bunicii, unde se odihneau, meticulos aranjate, impanate cu saculeti de levantica si sapunuri parfumate (pe alocuri si putina naftalina ori buchete de pelin uscat) diverse materiale (de foarte buna calitate si nu doar, caci nu era simpla achizitia tesaturilor in acele vremuri). Sigur, daca eram prinse asupra faptului, situatia nu era prea confortabila. Cum căpătaserăm însă abilitatea de a atinge coarda sensibila, ni se ingaduia totusi sa ne jucam cu un anume material bordo (pe care il regaseam la toate plapumile din casa :)), pe care il gaseam alunecos, rece si, cel mai important, satisfacator de…mult.
    Afla mai multe »
  2. Rochite de printesa pentru toate fetitele lumii

    Acum un an si jumatate, cand am gandit prima rochita de printesa Sipet de sidef (Printesa de smarald a fost cea dintai), nici prin cap nu mi-a trecut ca va fi altfel si ca hainutele noastre vor fi considerate altceva decat niste rochite de joaca. Asa le-am si numit,”rochite de joaca sau dor de culoare”. Pentru ca imi doream sa acopar o paleta ampla de culori. Si pentru ca, evident, pentru fetitele mele in primul rand, trebuia sa inventez rochite care sa semene (coloristic) cu vreo printesa in voga. Am cedat adesea insistentelor celor mici si am cumparat de pe orinde ajungeam in vacante, celebrele rochite „identice” cu ale personajelor splendide.
    Afla mai multe »
  3. O dimineata insorita de duminica

    N-as putea numi o rochita, altfel decat ma inspira. Dimineata cu soare, dincolo de faptul ca ma duce cu gandul la liniste, tihna si pace, este acea parte a zilei, in care mi-as dori sa se opreasca timpul in loc si sa lase neatinse imbratisarile si suvitele ciufulite ale celor mici, care navalesc fara preaviz in patul parintilor, cu ochisorii lipiti inca de somn, pijamalutele in dezordine si visele abia terminate, gata de povestit in gura mare. Ca sa se intrebe apoi, ce insemnatate or avea? Dimineata cu soare anunta o zi frumoasa…de obicei. Cea de duminica, cu atat mai mult. O zi calda, in care nu incape altceva decat lumina, liniste, fericire si iubire.
    Afla mai multe »
  4. Impotriva curentului

    Cand eram mica, iar pantofiorii erau atat de greu de gasit (si greu „incercati”, imediat ce erau incaltati de piciorusele noastre aflate intr-o continua fuga), exista in satul nostru un meserias, nenea Acatrinei, fara de care nu ne puteam imagina iesirea din anumite situatii limita. Pot lesne sa ma intorc in timp si sa ma vad urcand dealul (in viteza) catre casa dumnealui, cu punga plina de pantofiorii (ori de pantofii si sabotii trancanitori ai mamei) care aveau nevoie de vreun „tratament” special, inaintea plecarii in vreo tabara sau in vederea inceperii anului scolar. Pare ciudat pentru cei mai tineri, dar noi schimbam flecuri, catarame, vopseam pielea, pe alocuri, pentru ca era o aventura sa gasesti pantofi.
    Afla mai multe »
  5. Rochita de pictat

    Rochita ta. Pe care poti sa pictezi vise si povesti, chipuri, flori, cai cu aripi si unicorn, fructe sau tabla inmultirii. Poti chiar sa inventezi figuri noi, cum e „alicornul” Annei, cel care are un corn intors, cu proprietati magice stiute doar de ea, sa-i aplici nasturi sau scoici culese din valuri. Da, poti sa te joci si cu numele tau, in fel si chip, punandu-i petale sau palariute haioase. E cea mai simpla rochita, pentru ca nu e nevoie de nimic mai mult, ca sa arati si sa te simti in largul tau, vara, pe strada, la joaca, la mare, la munte sau in tabara, pe trotineta sau pe bicicleta. Noi am ales la Sipet de sidef, ca de obicei (cand nu este vorba despre rochitele de printesa), o tesatura naturala (panza topita 100% romaneasca, cum altfel?!) si un strop de dantela din bumbac
    Afla mai multe »
  6. Amintiri cu parfum de dantela

    Masa de Craciun sau oricare alta, din familia noastra, la ceas de sarbatoare, cu multi prieteni in jurul ei si plina de bunatati, nu putea arata oricum. Bunica ridica dintr-o spranceana si se uita intr-un fel anume, daca se zarea vreun pic din piciorul mesei sau prea mult. Asta insemna ca persoana imputernicita sa despacheteze si sa intinda fata de masa (in rarele momente in care nu le putea face ea pe toate!), nu a acordat suficienta atentie alegerii ei (sau nu a auzit comanda, „cea cu dantela pe mijoc”, „cea de la tanti Nelli”, „cea de la nunta de argint” etc). Pentru ca exista acolo, in dulapul in care mirosea intr-un fel anume, un inventar doar de ea stiut. Pentru majoritatea evenimentelor (intime), ce-i drept, doar fata de masa de douasprezece persoane se califica. Sau doua identice.
    Afla mai multe »
Inchide