Draga Anna,

Astazi este ziua ta. Nu a inceput inca sa ninga, asta a fost doar in 2009, atunci cand ai ales sa vii pe lume. Am avut atunci cea mai alba iarna. Si cele mai albe 30 de nopti. Doar 30, in care iti facea o placere teribila sa stam de vorba, imediat ce tati, surioara ta si toti vecinii din cartier adormeau. 30 de nopti in care, tu, ingramadita in paturica roz si pufoasa si eu, imbracata cu ce apucam sa pun pe mine, stateam in fata ferestrei larg deschise, lasand fulgii care cadeau frenetic, sa ne inghete obrajii. Ma gandeam ca aerul rece si tare iti va face o pofta nebuna de somn si ca vei adormi inainte de ora 9 , ca sa pot macar, sa o pregatesc pentru gradinita pe Thea. Tu insa, micuta, calda si imbujorata, priveai fulgii de la felinare cu nesat. Nu clipeai nici cand ti se topeau pe gene. Deschideai gurita sa-i gusti si gangureai in surdina. Trebuia sa stiu ca incepusesi sa visezi stele si cai cu aripi, sau doar aripi albe, ca vedeai deja sclipiri in orice. Si ca te indragosteai de iarna, incepand cu acest anotimp rece o relatie aparte, tu, cea mai calda fiinta din Univers.

Ai avut cu 50 de grame mai mult decat surioara ta. Dar pareai minuscula. Si foarte prezenta, inca din primele clipe in care ne-am atins, cand ai ridicat privirea de la sanul meu, sa vezi cine a intrat pe usa. Era bunica ta paterna, care se minuna cat de bruneta esti, cat par ai si cat de negri sunt ochisorii tai! Da, stiu ca pare a fi descrierea altcuiva, dar asa aratai tu, fetita noastra cu suvite aurii si privire de peruzea.

Alergam pe scari sa te vad, in primele tale ore de viata, pana sa te am alaturi de mine in salon, incercand sa uit temerile din ziua in care am aflat ca te-ai hotarat sa intri in viata noastra. Da, alergam, pentru ca, stii deja parerea mea, despre felul in care trebuie sa vina un copil pe lume, daca mama este suficient de puternica si nu exista probleme medicale. Pare ca sunt puternica, probleme medicale nu au existat, asa ca, si cu ocazia nasterii tale (ca si prima oara), am ales…firescul. Poate si de aceea esti intr-o permanenta cautare de…minuni. Pentru mine, ai fost cea de-a doua. Dar nu mai putin importanta.

Da, am avut milioane de ganduri in ziua celor doua liniute roz. Pentru ca o iubeam atat de mult pe surioara ta si ne ocupa atat de frumos viata, incat parea sa nu mai fie nicio particica libera pentru altcineva. Cateva ore am fost bulversata, apoi, ca un tsunami de iubire, pe nesimtite, ai inundat intreaga noastra existenta. Mi-am cerut iertare in fiecare clipa, din ziua aceea, pentru primul meu gand stingher si pentru faptul ca n-am sarit in sus de bucurie…decat in a doua zi. Ai asezat pe trupul meu, cu delicatete, doar 11 kilograme, nu m-ai impins catre excese, m-ai ajutat sa alerg, sa conduc, sa dansez, sa urc pe munti si sa fac orice mi-a trecut prin cap, de acolo, din burtica tot mai mare si mai…tuguiata. Lumea te credea baietel, asa mi se soptea sau striga in gura mare. Eu am stiut ca esti fetita, ca esti speciala si ca te voi iubi pana la capatul pamantului si inapoi (de mii de ori). Am stiut, inca de cand eram legate prin cordon ombilical, cand te opreai sa mai adaugi grame si centimetri si mergeam la Cezara sa se asigure ca esti bine. Si erai. Te odihneai doar din crestere uneori, pret de cateva zile. Aveam sa aflu mai tarziu, ca faci multe lucruri in felul tau. Am stiut multe despre tine si toate s-au adeverit. Dar, puiul meu, incepe sa fie tare complicat sa te protejez de tot ceea ce este intunecat pe lume. Noroc de intelepciunea cu care, de pe la doi ani chiar, ne uimesti.

Ma straduiesc sa nu te influentez si sa nu iti tai aripile. Te arunc in valtori (fiind cu un pas in spatele tau) si imi doresc sa nu te ranesti. Sau sa nu o faca oamenii din preajma sau alti copii, despre care ai inceput sa-ti dai seama, ca pot invata lucruri rele de la oameni mari. Pentru ca nu toti oamenii mari sunt buni si, da, nu toti parintii gandesc ca noi.

Te-am invatat sa te feresti de lovituri si, daca o vorba sau o fapta doare, sa lasi lacrimile sa curga; pentru ca lacrimile fac bine uneori, ochisorii tai vor fi si mai albastri.

Sigur ca ai atatea intrebari in fiece moment si toate au o importanta covarsitoare. De obicei, inclusiv raspunsurilor primite le dai forma si culoarea care te fac pe tine mai fericita. Gasesti binele oriunde, verde, in orice tufa uscata, claritate, in ape tulburi, un strop de bunatate, in priviri incruntate si taioase, readuci buburuze inghetate la viata, cantandu-le si atingandu-le cu o petala de craciunita, visezi cu ochii deschisi la o lume mai buna, iti doresti sa nu mai existe suferinta, sa nu mai gasim vrabiute moarte pe asfalt, gandacei striviti, catei si pisici ranite sau sa afli ca unii copii sunt bolnavi ori ca…se transforma in Ingeri.

Ti-am vorbit despre multe, Anna mea. Despre viata si moarte, despre bune si rele, despre razboi si pace. Stii de mica despre strabunicii tai care au luptat pe front, au salvat vieti sau au scris carti si au povestit lumii intregi despre Romania. Cele mai frumoase povesti au personaje reale, sange din sangele nostru, despre care, pana si eu am aflat la ceasul povestii de seara. Vi le tot repet, ca sa le afle si copiii vostri. Poate si nepotii, daca nu se va asterne nemiloasa uitare.

Incerc sa invalui lucrurile dure in culori molcome, sa nu ti se para viata foarte grea. Dar, draga mea, imi doresc sa fii pregatita pentru orice incercare, chiar daca iti doresc doar lumina si pace. Imi doresc sa nu traiesti precum o petala fragila in vantul napraznic, ci sa ai radacini sanatoase si sa stii a te apara de furtuni. Sa le tii piept si sa ramai dreapta. Sa nu te doboare fapte, gesturi, vorbe si rautatea celor care nu-s ca tine. Desi ar fi putut, dar n-au primit aceleasi sfaturi si nu le-a asezat nimeni o mana pe umar. Eu sunt mai insistenta, Anna mea, le voi repeta intr-una, pana cand voi pleca intr-o alta lume. Este singura mostenire, despre care stiu sigur ca vei avea mare nevoie.

Nu-mi doresc sa fii bogata, Anna mea! Asa cum iti tot amintesc, Dumnezeu ti-a dat niste haruri insemnate, dincolo de gingasie: canti minunat, fiecare zgomot pe care il auzi, il transformi in muzica, ai simtul culorii, dansezi cu o usurinta incredibila, inoti cu gratie. Stiu, draga mea, aud inca ceea ce mi-ai spus candva, ca raspuns la indemnul meu de a-ti modela aceste talente : “Daca Dumnezeu mi-a dat aceste haruri, mi le-a dat pe vecie, nu-i asa? Ma pot folosi de ele oricand.” Asa este, puiul meu, din nou ai dreptate. Sunt fericita sa-ti pot respecta dorintele.

Mi-as dori, draga mea fetita, sa ramai fidela viselor tale si sa le transformi in realitate, indiferent ce ar presupune asta. Daca viata ta va fi asa cum mi-ai marturisit ultima data, aproape adormita, voi fi cea mai fericita mama de pe pamant. Pentru ca, nu stiu daca ti-ai dat seama, Anna mea, ochisorii tai radeau cand imi povesteai cum va fi : “Voi fi jumatate de medic (pentru ca cealalta jumatate va fi sotul meu), vom vindeca si oameni si animale si fiecare va fi ajutorul celuilat. Vom locui intre Bucuresti si Brasov si eu voi picta seara, la culcare, tot ceea ce-mi va trece prin cap. Nu vom avea bani, pentru ca vor veni la noi doar oameni pe care nu-i ajuta nimeni altcineva. Vom manca numai…lucruri care nu dor, adica legume, fructe si oua, pe care le vom primi de la oamenii care nu au bani. Si, mami, voi fi si licorita, adica voi amesteca licori magice, care vor vindeca multe boli. Chiar si cancerul.” Tu nu m-ai vazut zambind, draga mamei, era intuneric. Am zambit cu mandrie.

Sunt foarte mandra, draga mea. Sunt mandra si cand recunosti ca nu ti-ai facut o tema, pentru ca te-ai jucat mai mult cu calutii si cand inainte de FB-ul din caiet este un minus, sunt mandra de tine mereu, pentru ca niciuna dintre greselile pe care le faci nu ma convinge ca esti pe un drum gresit. Esti doar un copil. Al nostru.

Nu vreau sa fii premianta, Anna mea! Nu ma intereseaza literele perfecte si nici sa fii printre primii trei din clasa. Ma straduiesc doar sa fac din tine OM. Un OM bun. O mama buna. Pentru ca, Anna mea draga, este tot ceea ce poate lasa o mama mai valoros copiilor ei. Un OM adevarat o poate lua oricand de la capat. Toate celelalte pot disparea intr-o clipa. Si nu mai ramane nimic in urma lor.

Te iubesc, Anna mamei! Te iubesc, minunata mea fetita de-a doua, surioara mai mica a Theei, venita pe lume impreuna cu prima ninsoare. Te iubesc, salvatoare a tututor fiintelor mici, colectionara de pietre, devoratoare de acadele, facatoare de buchete magnifice din orice! Si promit sa ma tin de cuvant, oricat de greu ar parea si oricat de tarzie ar fi ora la care adorm. Chiar daca asta inseamna sa fac cu tort cu frisca multa si…cu scris (stangaci), „ca la cofetarie”. In lumea ta, in care totul este atat de modern, macar mama ta isi poate permite luxul sa fie…de moda veche.

La multi ani, fetita-zambet care viseaza cu ochisorii albastri, deschisi larg, sa zboare alaturi de cai cu aripi si unicorn in lumi perfecte!

La multi ani, peste acesti sapte, primii de acasa, din casa in care se canta, se spun povesti si miroase mereu a prajituri si a copilarie!

Cu drag,
Mama