Să te înconjuri de oameni adevărați
Postat de ANDREEA TOCAN

Ne este dat să cunoaștem multe persoane într-o viață. Și prea puțini oameni.
Prea ocupați cu probleme, preocupați de propria persoană, extrem de atenți să salvăm aparențe, să ne construim CV-uri, să fim prezenți la evenimente cu ștaif, să avem mii de like-uri și să fim tăg-uiți, să ne îmbrăcăm într-un fel și să ne facem poze năucitoare, să ne dăm check-in în locații de 5 stele, unde ne întâlnim cu amicii la spa, prânz sau cină, să fugim de la serviciu dupa copii, să-i luam de la after school, să-i ducem la balet, germană, pictură, origami, să mergem la sală și să ne numărăm zilnic caloriile sau, dimpotrivă, să picăm într-o cruntă și întunecată blazare, fără să mai vedem vreo luminiță la capăt de tunel sau de orice, uitam de lucrurile cu adevărat importante.
Uităm să dăm un banal telefon, fără a cere ceva. Uităm să-i întrebăm pe cei care ne calcă pragul (fie și din întamplare), daca le este sete sau foame. Uităm că nu se intră într-o casa de oameni, fără o floare sau o prăjitură. Uităm să ne cerem iertare, să rugăm frumos, să ne bucuram sincer, să mulțumim, să iertăm, să ne rugam pentru binele cuiva, să luam atitudine, să sărim în ajutor, uităm lucruri simple. Uităm să ne pese. Sigur, uităm, daca am știut vreodată. Pentru ca nu toți am evoluat, ghidându-ne după aceleași sfaturi părintesti ori raportându-ne la un sistem sănătos de valori.
Dupa o vârstă, am înțeles sensul unei povețe din copilărie. „Să ai mare grijă, cine îți trece pragul și să te înconjuri de Oameni!”, îmi spuneau ai mei. Habar n-aveam, de ce s-ar fi gândit că mă voi izola vreodată, aveam mereu oameni in jur. De fapt, nu puteam trai fara sa fiu printre ei! Cu timpul însă, am început să realizez că, din mulțimea de oameni care mă înconjoară, prea puțini…chiar sunt.
Și pentru că eu nu mă pot schimba precum vremurile, și nici nu vreau, am constatat în urmă cu trei ani, în momentul în care abia mă dezmeticeam, că ating corzile sensibile ale unor oameni ca mine. Am realizat atunci, că Sipet de sidef are cu adevărat șanse să fie ceea ce-mi doresc. Cine ne descoperea și avea încredere în noi, cine știa ce înseamnă „sipet”, iubea poveștile, întelegând esența, dorințele și rostul nașterii lui.
De la început am făcut lucrurile altfel. Am trimis rochițe fără plata unui avans, spre stupoarea oricui, mizând pe buna credință. Am livrat personal rochițe, ne-am dat peste cap să ajungă daruri în câteva ore, am răspuns la mesaje în puterea nopții, am consolat (tot noaptea!) mămici disperate și singure cu copii febrili, pentru că ele au simțit că rezonăm, am împărtășit gânduri, rețete, sfaturi, am felicitat copii, părinți, bunici, am fost parte din nenumărate întâmplări fericite, hazlii, neașteptate și ne-am pus amprenta pe mii de amintiri, am împlinit dorințe, am smuls promisiuni, ne-am atașat de familii întregi, am salutat apariția unor frățiori și surioare. Pagini întregi s-au scris în acești trei ani. Pagini de dorinte împlinite.
Datorită nouă, și-au făcut loc în casele prietenilor noștri, cufere felurite, în care s-au așezat, cuminți și ordonate atent, amintiri. Am fost complici perfecți. Am convins copii să doarmă în pătuțurile lor, să mănânce legume și fructe, să transforme în ritual de seară, contabilizarea faptelor bune de peste zi. Am demonstrat că este posibil să oferi servicii premium la prețuri mai mult decât decente.
Noi nu avem clienți, ci prieteni. Unii dintre ei ne vizitează anual, cu ocazii clare. Aproape că știm când urmează să primim un semn de la ei. Alții, care nu sunt încă părinți, ne-au trecut pragul o dată sau de două ori și așteapta noi ocazii. O mare parte, sunt îndrăgostiți de o categorie specială din colecțiile noastre, de uniformele pentru școală sau de rochițele pentru joacă, de pantofiorii sport ori de lenjeriile de pat. Mulți, foarte mulți dintre cei care ne admiră, nu au copii, dar ne promovează intens în cercul lor de prieteni. Sigur, nu putem rezona cu oricine, dar cine o face?!
Ne pasă de ceea ce se întamplă în jurul poveștii noastre și de felul în care se aștern rândurile.
Tocmai de aceea, pentru că am împlinit o vârstă importantă și ne pregătim să intrăm într-un nou capitol, vrem să vă mulțumim tuturor, dragi prieteni din Romania sau de departe, pentru căldura cu care ați ales să ne susțineți în acești trei ani! Pentru că faceți diferența dintre noi și un atelier de croitorie oarecare.
Și pentru că fidelitatea, recomandările și mesajele unora dintre dumneavoastră, efectiv ne-au copleșit în toți acești ani (în care ne-am întalnit chiar de mai multe ori într-o lună), am ales să vă mulțumesc, tot cum îmi place mie. Altfel. Sau într-un fel în care n-ar putea-o face prea mulți. Cu și din tot sufletul, punând un strop din el în câteva cutii argintii, cu emoție și cu speranța că vor ajunge peste tot. De fapt, crezând cu tărie că vor ajunge! Sigur că există atâtea dulciuri sofisticate, create special pentru a fi oferite (și chiar denumite sugestiv), precum se obișnuiește. Dar daca o întreb pe mama, un minunat dascal, ce cadouri primite de la elevii ei, i-au rămas întipărite în minte, îmi va spune, fără tăgadă, că îi este dor de desene, de mici obiecte meșteșugite, de mirosul ghioceilor culeși de copilașii care întarziau la ore, pentru că veneau de departe pe jos, prin zăpadă și noroi și pe care îi lăsau pe catedră, dupa ce îi scoteau din buzunare, cu mânutele dezghețate la soba cu lemne.
Iar eu semăn cu mama.