Ședeam pe scaunul de lemn din sufrageria răcoroasă, fericită că mă aflu iar în postura de musafir. Nu ajungeam cu tălpile pe podea, deci îmi bălăngăneam picioarele pline de vânătăi și zgârieturi, în timp ce așteptam „tratația”, încercând să-mi aranjez pernuța croșetată de sub fund, ca să nu-mi înghete (pentru că în camerele de la țara și în cele mai călduroase veri era răcoare). Ba aveam și timp să-mi rup coaja din genunchiul julit cu câteva zile in urmă, ca să îndulcesc așteptarea. Și ca sa „evaluez” buzunarul plin cu pietre al salopetei cu bretele, care abia mai făcea față...

Le-am iubit dintotdeauna. Și nu au lipsit din tabloul copilăriei. Tricotate, croșetate, din pâslă, stofă, macrame sau lână, beretele au întregit micuțele noastre ținute cu accente sofisticate. Alături de hăinuțele cusute din stofele bunicii și de mâinile ei, neapărat cu pantofiori cu bareta sau cu ghetuțe simple, uneori cu o gentuță asortată, sunt parte a unor vremuri de care mi-e dor. Foarte dor. Erau hăinuțele accesorizate adorabil, cu care mergeam in vizita, la slujba de duminică ori în (unele) excursii. Odată, am fost convinsă că o bereta crem, cu "codiță", mi-a purtat noroc la o partidă de Pinnacle jucată cu...

Dimineața în care aflam că a nins pentru prima dată, era singura din an, în care săream din pat fără rugăminți suplimentare. Și prima dintr-un lung șir, în care, mi se părea timp pierdut, cel petrecut la școală, când derdelușul era atât de aproape. Dealtfel, în recreația mare (da, ne permiteam una mai mare de 5 minute), dădeam o raită să măsurăm zapada, grosimea gheții și potențialele locuri în care am putea construi cazemate. Ne întorceam în clasă plini de zăpadă și, cum singura sursă de caldură era soba imensa de teracotă, ne strângeam în jurul ei, înghețați și îmbujorați,...

Dacă aș fi România, nu aș accepta urări de la oricine. M-ar atinge doar cele sincere, m-ar bucura doar cele reale, spuse cu zâmbet, le-aș simți până-n suflet numai pe cele care vin de la Oamenii care simt românește. Sau care-s Oameni, pur și simplu, orice limbă ar vorbi. Dacă aș fi Romania, aș vrea să pot respinge cumva, mesajele celor care mă fură zi de zi, ale celor care nu-mi respectă pădurea și pământul, care-mi pângăresc istoria, care-mi tulbură apele și îmi poluează aerul, care-s nepăsători la dorințele și la durerile mele, care sunt orbi la fărădelegile nenumărate și...

Acum 7 ani nu se născuse Iulia de la Iași. Nici Adela, de la București. Și nici alte câteva sute, mii de fetițe blonde, șatene, roșcate sau brunete, cu sau fără codițe împletite. Ema a văzut prima rochiță Sipet de sidef la fetița unei prietene. S-a gândit cu nostalgie atunci la o fetiță a ei, care să se joace printre păpusi - cu tati alături, pe post de prinț, îmbrăcată cu o astfel de rochiță. Dar avea doi baieței și lucrurile păreau stabilite deja. Cineva a avut însă alte planuri și acum tati se transformă adesea în prinț mândru, însoțind-o...

S-a-ntâmplat într-o zi obișnuită, în care o nouă rochiță în culori adorabile, trebuia să poarte-un nume. Și cum Sipet de sidef e o poveste, așteptam cu sufletul la gură, privind rochița odihnindu-se cuminte pe umeraș, să aflăm continuarea acestei noi pagini.Pentru că trebuia să dăm sfoară-n țară că a apărut, am chemat-o pe una dintre micile noastre muze, să o însuflețească și…să ne inspire. Dar pentru că absolut toate se întamplă firesc la noi și pentru că nu vrem să ne încadrăm în niciun tipar, totu-i o joacă. Inclusiv ședințele foto, în care nimic nu este regizat. Iar când este...

Copiii noștri pierd ore importante din viața lor, uitându-se la desene animate, în condițiile în care, multe dintre personaje sunt mai înfricoșătoare decât orice întamplare dramatică din viața reală. Mai cumplite decât orice imagine și-ar putea face micuții despre moarte, daca li s-ar explica cu răbdare, cu blândețe, ce reprezint ea. Deschis și firesc. Discuțiile despre moartea cuiva apropiat sunt ocolite cu grație, sunt subiecte tabu, ca și cum copilul ar trebui să înțeleagă, că de pe pământ dispari, pur și simplu, la un moment dat. Și gata. Undeva, rămân suspendate în aer poveștile unor vieți al căror final nu...

Fiecare poveste începe cu „A fost odată…”. În cazul nostru, poveștile fiecărei zile încep cu un apel telefonic. Cu o voce. Sau cu câteva cuvinte, mereu altele, ordonate în mesaje calde și prietenoase. Unele fetițe știu exact, ce rochiță lipsește din tabloul pe care și-l imaginează. Flavia este una dintre ele. Aflându-i vârsta, mi-am imaginat-o înca dinainte de a o vedea, delicată, senină și cu păr de soare. Pentru că am gândit această combinație de culori pentru un anumit profil de fetiță și, cu mici excepții, la fel de adorabile, destinatarele Fetiței cu Perlă sunt cele din gândurile mele. Am...

Apelul vostru a fost primul, puțin după rasaritul soarelui, ca în fiecare zi de 22 mai (și nu doar, că nu mai sunt doar eu!) dar o pregateam pe Anna pentru școală, deci n-am răspuns. Apoi, au început să mă felicite prietenii. Ca de obicei, am amânat să vă sun, așa cum fac mereu, parcă știind că înțelegeți, că iertați, că aveți răbdare, că veți răspunde grabnic, atunci când îmi voi face timp. Pentru că vă știu acolo. Pentru că vă cred veșnici. Și nu sunteți, încep să simt asta, vârsta mea are de doi ani…un alt prefix. Dar toate...

De multă vreme nu le-am mai ales. De prea multă vreme, nu mi-au mai atras atenția, printre atâtea culori și miresme. Parcă știau că va veni sfârșitul acesta de martie, în care le voi lua și le voi număra, una câte una, așa cum nu fac niciodată, cu sutele de flori din care fac buchete care bucură. Și care emoționează. Ieri era obligatoriu să nu fie niciuna șn plus sau în minus. Pare că ar conta. Oare? Într-o duminică aparent obisnuită, în care ploaia a început să cadă, rece și dușmănoasă, exact când te pregăteai să pleci, am simțit frigul...

2016. Thea a împlinit 10 ani. Noi suntem ceva mai înțelepți și împreună am aniversat 11. Anna, spre finalul lui, a trecut într-o nouă etapă, dupa împlinirea celor 7 ani…de-acasă. 3 ani de Sipet de sidef. Un an în care fetele au crescut frumos și armonios, nu au avut nevoie de medicamente prea multe, cu excepția siropelelor diverse (din când în când) și a apei de mare, iar adulții din jurul lor, noi si bunicii, scârțâind pe alocuri, am făcut față multiplelor provocări. Un an în care am revăzut prieteni vechi și am cunoscut oameni frumoși. Și în care am...

Dragă Anna, Astăzi este ziua ta. Nu a început încă să ningă, asta a fost doar în 2009, atunci când ai ales să vii pe lume. Am avut atunci cea mai albă iarnă. Și cele mai albe 30 de nopți. Doar 30, în care îți făcea o plăcere teribilă să stăm de vorbă, imediat ce tati, surioara ta și toți vecinii din cartier adormeau. 30 de nopți în care, tu, îngrămădită în păturica roz și pufoasă și eu, îmbrăcată cu ce apucam să pun pe mine, stăteam în fața ferestrei larg deschise, lăsând fulgii care cădeau frenetic, să ne înghețe...