Flavia. De la Fericire.

Fiecare poveste începe cu „A fost odată…”. În cazul nostru, poveștile fiecărei zile încep cu un apel telefonic. Cu o voce. Sau cu câteva cuvinte, mereu altele, ordonate în mesaje calde și prietenoase.

Unele fetițe știu exact, ce rochiță lipsește din tabloul pe care și-l imaginează. Flavia este una dintre ele. Aflându-i vârsta, mi-am imaginat-o înca dinainte de a o vedea, delicată, senină și cu păr de soare. Pentru că am gândit această combinație de culori pentru un anumit profil de fetiță și, cu mici excepții, la fel de adorabile, destinatarele Fetiței cu Perlă sunt cele din gândurile mele.

Am primit într-o seară 3 fotografii. Și mesajul pentru concurs. Înainte să citesc mesajul, mi-au dat lacrimile, văzând fotografiile copilei pe care mi-o imaginasem, minunat realizate. „La granița dintre copilărie și adolescență se află rochița din Sipet de sidef. Copilul din Flavia mai vrea povești cu zâne, dar adultul îsi cere și el dreptul la viață. O întoarcere spre copilărie îmbinată cu o speranță către viitor. Asta a fost pentru noi prima experiență cu această rochiță, prilejuita de realizarea pozelor de final de clasa a VIII-a. Am „cochetat” cu copilăria și am privit cu încredere viața.”

Mesajul, imaginea, sinceritatea din privirea ei, au făcut-o caștigătoarea absolută a primului concurs #Sipetdesidef. Dar ea este mai mult decât o adolescenta oarecare, a cărei fotografie a adunat aprecierile colegilor de generație și ape cele ale parinților lor, ale prietenilor sau, pur și simplu, ale oricui a vazut dincolo de imagine un OM frumos la început de drum.

Nu a știut de concurs dinainte și nici nu acesta a fost scopul ședinței foto inedite. Așa a fost să fie. Și a fost bine. A fost momentul colorat și luminos al unui an greu, în care se pregătește pentru cel mai important examen de până acum, cel de admitere la liceu pe care îl tratează cu seriozitate și cu determinare. Din acest motiv a lăsat și badmintonul (de performanță) pe plan secund, dar năzuind spre noi medalii, când va fi liceeană. Dar nu despre asta sau despre rezultatele școlare vorbesc parinții ei, cu mândrie. Deși ar avea de ce.

Părintii acestui copil luminos, sunt fericiți că este sănătoasă. Și că (deși nu-i ușor pentru un părinte să facă față mereu!) refuză sa să încadreze în tipare, alegând încă de la venirea pe lume, să-si puna amprenta pe fiecare întâmplare, al cărui personaj principal este. Și să-și croiască propriul drum, urmată de instinct dar ajutată mereu de educația primită. E un copil bun care aduce liniște și armonie între colegi, extrem de altruistă, alegând să-și ofere sprijinul chiar dacă nu-i mai rămâne prea mult timp pentru ea și pentru proiectele ei. Și nu e o calitate des întalnită în ultima vreme. Așa cum nu te-ntâlnești la tot pasul, cu tineri care stiu exact, cum și-ar dori să arate viitorul lor, bazându-se doar pe propriile forțe. Are un simț artistic dezvoltat, pictează, lucrează cu migală și răbdare fel de fel de bijuterii și, cine știe, după anul acesta greu, poate vă reuși să lucreze la o colecție întreagă. Pe care să o vândă (pentru a folosi banii strânși pentru o cauză umanitară, așa pare să-i placă) sau să o dăruiască pur și simplu. Dacă va avea timp. Pentru că este posibil să primească un cațel (pe care și-l dorește foarte mult!), iar el îi va ocupa tot timpul liber.

Rochița câștigată în dar, nu este pentru ea. Pentru că are deja una. Iar bucuria nu e bucurie pe de-a-ntregul, dacă nu o împarți cu un alt suflet (cel puțin). A ales înca de la început să o dăruiască unei fetițe de-o seamă cu ea, mai puțin norocoasă, iar colegii ei s-au mobilizat grozav și au găsit-o! Întamplator, e tot o copilă bună. Și întamplator, tot blondă.

Nu știu ce ne-a umplut mai mult sufletul de bucurie? Faptul că mama Flaviei ne-a descoperit și am ajuns ușor-ușor, să ne așezăm pe o ramură din primăvara ei, că am găsit niște părinti grozavi și niște copii minunați la Baia Mare sau că începem să vedem o luminiță, departe, în zare, care ne dă speranțe despre viitor mai bun, grație unei generații care pare să știe ce vrea. Iar o adorabilă domnișoară, care a ales să poarte o rochiță în culori diafane de la Sipet de sidef, la granița dintre copilărie și adolescență, pentru albumul pe care îl va așeza cu grijă într-un sipet de sidef, alături de lucruri dragi, gânduri bune, medalii și tot ce-și va mai alege să pastreze peste timp.