Ne este dat sa cunoastem multe persoane intr-o viata. Si prea putini oameni. Prea ocupati cu probleme, preocupati de propria persoana, extrem de atenti sa salvam aparente, sa ne construim CV-uri, sa fim prezenti la evenimente cu staif, sa avem mii de like-uri si sa fim tag-uiti, sa ne imbracam intr-un fel si sa ne facem poze naucitoare, sa ne dam check-in in locatii de 5 stele, unde ne intalnim cu amicii la spa, pranz sau cina, sa fugim de la serviciu dupa copii, sa-i luam de la after school, sa-i ducem la balet, germana, pictura , origami, sa mergem la sala si sa ne numaram zilnic caloriile sau, dimpotriva, sa picam intr-o crunta si intunecata blazare, fara sa mai vedem vreo luminita la capatul tunelului, uitam de lucrurile cu adevarat importante. Uitam sa dam un banal telefon, fara a cere ceva. Uitam sa-i intrebam pe cei care ne calca pragul (fie si din intamplare), daca le este sete sau foame. Uitam ca nu se intra intr-o casa de oameni, fara o floare sau o prajitura. Uitam sa ne cerem iertare, sa rugam frumos, sa ne bucuram sincer, sa multumim, sa iertam, sa ne rugam pentru binele cuiva, sa luam atitudine, sa sarim in ajutor, uitam lucruri simple. Uitam sa ne pese. Sigur, uitam, daca am stiut vreodata. Pentru ca nu toti am evoluat, ghidandu-ne dupa aceleasi sfaturi parintesti ori raportandu-ne la un sistem sanatos de valori.
Dupa o varsta, am inteles sensul unei povete din copilarie. „Sa ai mare grija de cei care iti calca pragul si sa te inconjuri de Oameni!”, imi spuneau ai mei. Habar n-aveam, de ce se s-ar fi gandit ca ma voi izola vreodata, aveam mereu oameni in jur. De fapt, nu puteam trai fara sa fiu printre ei! Cu timpul insa, am inceput sa realizez ca, din multimea de oameni care ma inconjoara, prea putini…chiar sunt.
Si pentru ca eu nu ma pot schimba precum vremurile si nici nu vreau, am constatat in urma cu trei ani, in momentul in care abia ma dezmeticeam, ca ating corzile sensibile ale unor oameni ca mine. Am realizat atunci, ca Sipet de sidef are cu adevarat sanse sa fie ceea ce-mi doresc. Cine ne descoperea si avea incredere in noi, cine stia definitia cuvantului „sipet”, credea si iubea povestile, intelegand esenta, dorintele si rostul nasterii lui.
De la inceput am facut lucrurile altfel. Am trimis rochite fara plata unui avans, spre stupoarea oricui, mizand pe buna credinta. Am livrat personal rochite, ne-am dat peste cap sa ajunga daruri in cateva ore, am raspuns la mesaje in puterea noptii, am consolat (tot noaptea!) mamici disperate si singure cu copii febrili, pentru ca ele au simtit ca rezonam, am impartasit ganduri, retete, sfaturi, am felicitat copii, parinti, bunici, am fost parte din nenumarate povesti si ne-am pus amprenta pe mii de amintiri, am implinit dorinte, am smuls promisiuni, ne-am atasat de familii intregi, am salutat aparitia unor fratiori si surioare. Pagini intregi s-au scris in acesti trei ani. Pagini de dorinte implinite.
Datorita noua, si-au facut loc in casele prietenilor nostri, cufere felurite in care s-au asezat, cuminti si ordonate atent, amintiri. Am fost complici perfecti. Am convins copii sa doarma in patuturile lor, sa manance legume si fructe, sa fie un pic mai buni. Am demonstrat ca este posibil sa oferi servicii premium la preturi mai mult decat decente.
Noi nu avem clienti, ci prieteni. Unii dintre ei ne viziteaza anual, cu ocazii clare. Aproape ca stim cand urmeaza sa primim un semn de la ei. Altii, ne-au trecut pragul o data sau de doua ori si asteapta noi ocazii. O mare parte, sunt indragostiti de o categorie aparte din colectiile noastre, de uniformele pentru scoala sau de rochitele pentru joaca, de pantofiorii sport ori de lenjeriile de pat. Multi, foarte multi dintre cei care ne admira, nu au copii, dar ne promoveaza intens in cercul lor de prieteni. Sigur, nu putem rezona cu oricine, dar cine o face?!
Ne pasa de ceea ce se intampla in jurul povestii noastre si de felul in care se astern randurile.
Tocmai de aceea, pentru ca am implinit o varsta importanta si ne pregatim sa intram intr-un nou capitol, vrem sa va multumim tuturor, dragi prieteni din Romania sau de departe, pentru modul in care ati ales sa ne sustineti in acesti trei ani! Pentru ca faceti diferenta intre noi si un atelier de croitorie oarecare.
Si pentru ca fidelitatea, recomandarile si mesajele unora dintre dumneavoastra, efectiv ne-au coplesit in toti acest ani (in care ne-am intalnit chiar de mai multe ori intr-o luna), am ales sa va multumesc, tot cum imi place mie. Altfel. Sau altfel decat ar putea-o face prea multi. Cu si din tot sufletul, punand un strop din el in cateva cutii argintii, cu emotie si speranta ca vor ajunge peste tot. De fapt, crezand cu tarie ca vor ajunge! Sigur ca puteam sa trimit dulciuri sofisticate, create special pentru a fi oferite (si chiar denumite sugestiv), precum se obisnuieste. Dar daca o intreb pe mama, un minunat dascal, ce cadouri primite de la elevii ei, i-au ramas intiparite in minte, imi va spune fara tagada, ca ii este dor de mirosul ghioceilor culesi de copilasii care intarziau la ore, pentru ca veneau cativa km pe jos, prin padure, prin zapada si noroi si pe care ii lasau pe catedra, dupa ce ii scoteau din buzunare, cu manutele dezghetate la soba cu lemne.
Iar eu seman cu mama.
