Imi amintesc de toate toamnele traite (incepand de pe la 4 ani) si, daca inchid ochii, pot sa retraiesc momente si stari, pot sa simt mirosuri dragi asociate acestui anotimp. Pot sa aud fosnetul frunzelor ruginii pe care le imprastiam in fuga spre scoala, al baltoacelor prin care tropaiam cand stiam ca am iesit din vizorul bunicii, imi amintesc exact mirosul care staruia in bucatarie, un amestec de hrean, marar uscat, gogonele, crengi de visin, frunze de telina, zacusca delicioasa care fierbea la foc mic. Aproape ca pot sa vad tavile cu borcane aliniate corect, asteptand sa fie umplute cu delicatese, patratelele de celofan taiate cu grija de bunica, farfuria cu desen sters si margine usor ciobita pe care se odihnea lingura de lemn cu care bunica amesteca zacusca (intr-un singur sens!) sau, dupa caz, divinele dulceturi si inegalabilul magiun, strachinutele din Bucovina aliniate pe pervaz, pline cu bors de casa sau cu lapte delicios lasat la acrit (cu o lingura de smantana deasupra), langa care poposeau din cand in cand doua, trei gutui sau tartacute ornamentale.
Ani la rand am suparat-o pe bunica, ascunzandu-ma intr-un butoi pregatit pentru pus muraturi, proaspat curatat si oparit, sau incercand sa imbunatatesc reteta lor, prin adaugarea unor ingrediente speciale, lipici, nisip sau ulei Probabil toti copiii fac asta si ,sunt convinsa ca suntem norocosi sa avem astfel de amintiri!
Nu imi amintesc insa…graba! Desi urasc de cand ma stiu trezirea de dimineata si, tot de cand ma stiu, am mai furat cateva minute de somn (picam intr-un somn adanc, inclusiv dupa ce eram imbracata pentru gradinita sau scoala si cu coditele aranjate, pana mi se aducea pe tavita micul dejun!), nu-mi amintesc sa fi fost „fugarita”, asa cum le facem noi copiilor nostri, prea mult si prea des.
Dupa ce am „livrat” (in goana!) la scoala pachetelul uitat de copila cea mare, cu cea mica de mana si umbrela in alta, am ajuns la gradinita, cu intarziere, tot intr-o goana nebuna, apoi am ajuns la un laborator de analize (pentru rezolvarea, in sfarsit, a „setului de analize pentru gradinita”). Am stat apoi in masina cateva minute, cu ochii inchisi, ascultand ploaia si amintindu-mi diminetile de toamna ale copilariei mele. Nimic nu mai e la fel. Nici macar nu mai folosesc celofan pentru borcane… Doar joaca cu butoaiele si pepenasii pentru murat, dati de-a dura si intrebarile copiilor mei despre retete, despre mirosuri si despre… toamnele copilariei mele. Si atunci se deschide sipetul. Sipetul de sidef…
Incercati sa va opriti cinci minute din goana spre oriunde si inchideti ochii…